CASTANE IMITATE – anul 1929


textul original:„Oparim si curatam de coaja 200 gr. migdale, apoi le pisam marunt; dupa aceea mestecate cu 200 gr. zahar pisat, cu vanilie si din nou le pisam in piulita, pana se fac ca aluatul; din acest aluat formam castane pe care cu ajutorul unui ac mare, le muiem de tot si de mai multe ori in glase de ciocolata calda; a doua si a treia oara, le muiem mai putin, lasandu-le un spatiu rotund de marimea unei parale si de un colorit mai deschis, ca asa sa semene cu castanele naturale, apoi puse pe o hartie alba sa se usuce.”

  • 2 cani apa
  • 200 g migdale
  • 200 g zahar pudra
  • cateva picaturi esenta de vanilie
  • 150 g ciocolata pentru gatit
  • 40 g unt
  1. se pune apa la fiert si cand da il clocot se introduc migdalele si se lasa pe foc 2-3 minute (luam o migdala din apa si daca se decojeste usor inseamna ca e gata)
  2. se scot migdalele din apa, se lasa sa se raceasca putin apoi le decojim (una cate una)
  3. cu ajutorul unui mixer se maruntesc migdalele foarte fin
  4. se pun peste migdalele maruntite zaharul pudra si esenta de vanilie si se mai tin la mixer putin sau se framanta mai mult cu mana pana ce compozitia devine ca o coca groasa (din care poti lua bucatele din ea si forma bilute sub forma unei castane)
  5. din compozitia formata se ia cate o bucatica si se formeaza cate o castana pe care o turtim un pic si facem asa pana epuizam toata compozitia
  6. se topeste ciocolata pe foc ( bain-marie) la care adugam untul pentru a fi mai lichida
  7. cu ajutorul unui bat pentru frigaruie se ia cate o castana si se introduce in ciocolata astfel incat sa ramana neacoperita o zona de marimea unei monede
  8. se pun castanele date prin ciocolata pe o hartie de copt si se lasa pana a doua zi sa se intareasca (aprox 12 ore)
  9. aranjam castanele in cosulet impletit si servim (si daca e sezonul poate chiar pe frunze de castan)

Ciocolata a avut o consistenta foarte buna si nu a fost nevoie sa introduc castanele de mai multe ori in ciocolata asa cum indica reteta (iar locul lasat neacoperit de ciocolata mi s-a parut ca reda foarte bine o castana naturala). O reteta simpla insa care ia putin mai mult timp avand in vedere formarea castanelor si timpul de asteptare pentru a se intari ciocolata. Foarte gustoase, foarte fine si foarte aratoase! Mi-au placut foarte mult si le recomand cu drag

Evaluarea mea: 5 stele (pe o scala de la 1 la 5 stele)

http://www.reteteistorice.ro/2018/02/12/castane-imitate-anul-1929/

Font Resize