Poliția Română

Poliția, ca instituție, a însoțit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie, întrucât este știut că orice societate are nevoie, în mod imperios, de ordine internă, deci și de structura prin care aceasta să fie asigurată.

Poliția Română își are sorgintea în vechea instituție a Agiei. Termenul de „aga“ este menționat pentru prima oară în documente, mai întâi în Țara Românească – 1567, apoi în Moldova – 1592.

Începând cu Legea de organizare a Poliţiei, a lui Alexandru Ioan Cuza (1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1903), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului, mult mai bine reglementate. ,,Orice alte reforme am face, oricât de bune și de folositoare ar fi ele“ – aprecia ministrul de interne Vasile Lascăr, în Expunerea de motive la Legea Poliției, susținută în Senat la 25 ianuarie 1903 – „ar fi de prisos dacă n-am avea garantată mai întâi ordinea publică și siguranța interioară a statului“.

În prezent, Poliţia Română este forţa principală a Ministerului Afacerilor Interne, ce exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice.

Instituția are structură piramidală, fiind coordonată de Inspectoratul General al Poliției Române și reprezentată, în toate unităţile administrativ-teritoriale, prin inspectoratele de poliție județene.