Monumentul Eroilor din cimitirul municipiului Bistriţa, strada Tărpiului, nr. 2
Monumentul a fost amenajat în perioada 1936-1938 şi cuprinde osemintele a unui număr de 3429 de combatanţi din Primul Război Mondial. Ultima reabilitate a cimitirului s-a realizat în anul 2016.
Monumentul eroilor Columna aducerii aminte – monument de artă realizat de sculptorul Mircea Spătaru în anul 2008, Piaţa Petru Rareş
Monumentul realizat din bronz în forma unei columne are inscripţionat pe fusul său prenumele simbolice ale unor eroi români, saşi, maghiari, evrei etc, care s-au jertfit pentru libertatea locurilor respective, pe parcursul istoriei.
Monumentul eroilor din Slătiniţa, cartier al municipiului Bistriţa
Monumentul a fost ridicat în perioada interbelică şi are menţionaţi eroii din localitatea Slătiniţa care au luptat în Primul Război Mondial, în special saşi. Piatra locală cu rezistenţă mai redusă s-a erodat iar textul a devenit greu lizibil. Crucea din vârful obeliscului a fost adăugată după preluarea bisericii din apropiere de către comunitatea ortodoxă din localitate.
Monumentul eroilor din Sigmir a fost construit în perioada interbelică
Monumentul din piatră este alcătuit dintr-un soclu înalt şi o coloană cu aspect clasic. În zona centrală o placă comemorativă menţionează toţi eroii localităţii indiferent de etnie, saşi, români etc. În spatele monumentului a fost plantat un mesteacăn pendula, simbol al localităţii Sigmir. Monumentul arhitectural şi cel vegetal constituie un întreg reprezentativ, cu valoare simbolică. Ultima reabilitare a monumentului s-a realizat în 2014.
Monumentul saşilor din Biserica Evanghelică din Bistriţa
Monumentul a fost amplasat odată cu lucrările de reabilitare ale clădirii din 1926, fiind amplasat în interiorul bisericii. Practic o listă îngrijită menţionează în biserică eroii comunităţii evanghelice, care au pierit în Primul Război Mondial.