Ateneul Român/ Romanian Athenaeum / L’athenee Roumain

Situat pe Calea Victoriei, în Piața George Enescu, Ateneul Român a atras de-a lungul timpului privirile bucureștenilor, precum și ale turiștilor veniți să guste o parte din cultura română. Această sală de concerte a fost ridicată între 1886 și 1888, conform planurilor lui Albert Galleron, arhitect francez, îmbinând stilul neoclasic cu cel eclectic.

Grădina Episcopiei a fost terenul ales pentru construcția Ateneului, la acea vreme acesta aparținând familiei Văcăreștilor. Îndemnul ,,Dați un leu pentru Ateneu” este foarte familiar bucureștenilor, fondurile pentru construcția clădirii fiind obținute prin subscripție publică. Edificiul a fost realizat peste fundația manejului început de ,,Societatea Equestra Română”, iar inaugurarea a fost făcută la 14 februarie 1888.

Orga de concert, amplasată în fundalul scenei, a fost cumpărată tot după strângeri de fonduri, realizate la inițiativa lui George Enescu, în 1935, și inaugurată 4 ani mai târziu, la un concert al lui Franz Schütz, director la acea vreme al Universității de Muzică de la Viena.

Istoria Ateneului Român este, din fericire, destul de lipsită de dezastre, spre deosebire de alte clădiri ale Bucureștiului, care au avut mult de suferit de pe urma cutremurelor. Ateneul a fost consolidat și modernizat timp de 10 ani, între 1994 și 2004, fiind redeschis în 2005, la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu.

Ateneul are un aspect ce aduce aminte de vechile temple elene, cu o cupolă mare, circulară, 6 coloane frontale și 2 laterale. În zidul clădirii sunt săpate numele unor oameni de elită ai României, precum Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir sau Ion Heliade Rădulescu. Clădirea măsoară 41 de metri, iar unul dintre elementele fascinante este reprezentat de cele 5 medalioane în mozaic, aflate la intrarea în clădire. Fiecare medalion îl reprezintă pe unul dintre cei cinci mari domnitori ai României: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, regel Carol I al României, Vasilu Lupu și Matei Basarab. Sala de concerte din interior are aproape 800 de locuri.

Un alt element al Ateneului Român este marea frescă, ce acoperă peretele circular al clădirii. Realizarea ei a durat 6 ani, fiind lată de 3 metri și lungă de 70, situată deasupra lojilor, de-a lungul tamburului cupolei, exceptând scena. Fresca arată 25 de scene de referință din istoria României.

Ateneul Român este unul din monumentele incluse pe lista Patrimoniului European, iar identitatea clădirii este strâns legată de istoria și identitatea României, fiind unul din cele mai cunoscute edificii ale țării.

English

Situated on Calea Victoriei, in the George Enescu Square, the Romanian Athenaeum has drawn many looks from locals and tourists alike, all longing to have a taste of the romanian culture. This concert hall was built between
1886 and 1888, following the plans of french architect Albert Galleron, combining neoclassical and eclectic styles.

The Bishopric Gardens’ land was chosen to be the place where the Athenaeum would be constructed. The Gardens were, at that time, in the property of the Văcărești family. The slogan „give a leu (romanian currency) for the Athenaeum” is very familiar to the citizens of Bucharest, because the funds for the building were obtained through public subscription.
The edifice was constructed over the foundation of the riding hall started by „The Romanian Equestrian Society”, and the inauguration ceremony took place on February 14th 1888.

The concert organ was put in the background of the scene, and was also bought through fundraisers, organized by George Enescu, in 1935. The organ was inaugurated 4 years later, at a Franz Schütz concert, who was at that time the director of the University of Music in Viena.
Fortunately, the history of the Romanian Athenaeum is not a very rich one when it comes to disasters, as it happens to many other buildings from Bucharest, which suffered a lot because of earthquakes.

The Athenaeum was consolidated and modernised for 10 years, between 1994 and 2004, being reopened in 2005, at the 17th edition of the George Enescu International Festival.

The Athenaeum has a look that reminds of the old greek temples, with a huge, circular dome, 6 columns in the front and 2 columns on the side. In the walls are engraved the names of important people from Romania’s history,
like Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir or Ion Heliade Rădulescu. The building stands 41 meters tall, and one of the most fascinating elements about it is represented by the 5 medallions sculpted in mosaic, that are placed at the entrance. Each medallion represents one of 5 important rulers of Romania: Neagoe Basarab, Alexandru cel Bun, the king Carol I of Romania, Vasile Lupu and Matei Basarab. The concert hall inside has aproximately 800 seats.

Another element of the Romanian Athenaeum is the large fresco, which covers the circular wall of the building. It was made in 6 years, with a width of 3 meters and a length of 70 meters. It’s situated above the box seats and all
the way around the dome (except the scene).
The fresco shows 25 essential scenes from Romania’shistory.

The Romanian Athenaeum is one of the monuments included on the European Heritage list, and the identity of this building is closely linked to the identity and history of Romania, being one of the best known edifices of the
country.

Francais

Situé sur Calea Victoriei, sur la place George
Enescu, l’Athénée roumain a attiré de nombreux
regards de la part des habitants et des
touristes, tous désireux de goûter à la culture
roumaine. Cette salle de concert a été construite
entre 1886 et 1888, sur les plans de l’architecte
français Albert Galleron, combinant
styles néoclassique et éclectique.
Le terrain de l’épiscopat a été choisi pour être
le lieu de construction de l’Athénée. Les jardins
appartenaient à l’époque a la propriété
de la famille Văcărești. Le slogan “donner un
leu (monnaie roumaine) à l’Athénée” est très
familier aux citoyens de Bucarest, car les fonds
pour la construction ont été obtenus par souscription
publique. L’édifice a été construit sur
la fondation du manège fondé par la “Société
équestre roumaine” et la cérémonie d’inauguration
a eu lieu le 14 février 1888.
L’orgue de concert a été placé en arrière-plan
et a également été acheté lors d’une collecte
de fonds organisée par George Enescu en 1935.
L’orgue a été inauguré 4 ans plus tard, lors
d’un concert de Franz Schütz, alors directeur
du Université de musique de Vienne.
Heureusement, l’histoire de l’Athénée roumain
n’est pas très riche en catastrophes, comme
c’est le cas de nombreux autres bâtiments de
Bucarest, qui ont beaucoup souffert des tremblements
de terre.
L’Athénée a été consolidé et modernisé pendant
10 ans, entre 1994 et 2004, pour être rouvert
en 2005, lors de la 17e édition du Festival
international George Enescu.

L’Athénée a un look qui rappelle les anciens
temples grecs, avec un immense dôme circulaire,
6 colonnes à l’avant et 2 colonnes
latérales. Sur les murs sont gravés les noms
de personnalités de l’histoire de la Roumanie,
telles que Gheorghe Șincai, Dimitrie Cantemir
ou Ion Heliade Rădulescu. Le bâtiment a une
hauteur de 41 mètres et l’un des éléments les
plus fascinants est représenté par les 5 médaillons
sculptés en mosaïque placés à l’entrée.
Chaque médaillon représente l’un des cinq
dirigeants importants de la Roumanie: Neagoe
Basarab, Alexandru cel Bun, le roi Carol I
de Roumanie, Vasile Lupu et Matei Basarab.
La salle de concert à l’intérieur a environ 800
places.
Un autre élément de l’Athénée roumain est la
grande fresque qui recouvre le mur circulaire
du bâtiment. Elle a été fabriquée en 6 ans, avec
une largeur de 3 mètres et une longueur de 70
mètres. Elle est située au-dessus des sièges de
la boîte et tout autour du dôme (sauf la scène).
La fresque présente 25 scènes essentielles de
l’histoire de la Roumanie.
L’Athénée roumain est l’un des monuments
inscrits sur la liste du patrimoine européen.
L’identité de cet édifice est étroitement liée à
l’identité et à l’histoire de la Roumanie, étant
l’un des édifices les plus connus du pays.

Font Resize