Primăria București

Clădit în capitală, între 1906 și 1910, conform planurilor lui Petre Antonescu, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice a fost realizat conform stilului tradițional, neoromânesc. Terenul pe care a fost construit se numea pe atunci ”Maidanul lui Duca”, fiind un teren viran pe care se organiza uneori un bâlci.

La inaugurarea clădirii, în 1910, Monetăria Națională a bătut o medalie comemorativă care avea pe cele 2 fețe ale sale profilul regelui Carol I, respectiv silueta clădirii.

Palatul a fost conceput simetric, în formă de careu, remarcându-se din punct de vedere arhitectural intrarea principală, vestibulul și scara de onoare. De altfel, acesta este unul dintre monumentele cele mai importante din țară, construit în stilul vechii arhitecturi românești.

În cea de-a doua jumătate a Primului Război Mondial, clădirea este rechiziționată și folosită drept Comandatură Generală Germană.

Edificiul suferă pagube mari în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, fiind apoi reconstruit și lărgit, operațiune supravegheată tot de arhitectul Petre Antonescu. În 1948, clădirea este înălțată cu 1 etaj, iar Primăria Generală se mută aici, având Palatul drept reședință până în 2010, când încep noi lucrări de reconstrucție.

Lucrările de consolidare a clădirii au folosit o metodă de izolare antiseismică a bazei acesteia, identică cu cea folosită pentru consolidarea Arcului de Triumf. După finalizarea lucrărilor, Primăria Municipiului București se mută înapoi în clădire, acolo unde își are sediul și în ziua de astăzi.

Palatul este înscris pe lista monumentelor istorice ale Bucureștiului.

Font Resize