TURTISOARE (POGACI) CU JUMARI – anul 1908
Pogaci cu jumari = vis de iarna
O reteta perfecta pentru a fi servita in familie si/ sau cu prietenii in zilele de iarna alaturi bineinteles de un pahar de vin natural rosu si multa voie buna.
„Toaca bine jumatate oca de jumari reci si le framanta cu jumatate oca faina, puind in aluat 2 galbenusuri de ou, 3 linguri de smantana, 2 linguri de vin si vro 30 gr. de drojdii batute in lapte caldut. Dupa ce vei fi framantat bine aluatul, il intizi pe cat se poate de subtire, apoi il impaturi din nou, il mai framanti si iar il intinzi. Astfel de 3 ori. Intinzandu-l de a patra-a oara, ca sa fie o patura de ½ deget de groasa scoti din el cu un pahar, ca la crafne, turtisoarele, le pui pe tava, le mai lasi sa stea ca sa mai dospeasca si dupa ce sunt dospite le carezi cu ascutisul cutitului, le ungi cu ou si le pui sa se coaca.
Tot astfel se pot gati si fara drojdii.”
- 635 g jumari
- 635 g faina
- 2 galbenusuri ou
- 3 linguri smantana
- 2 linguri vin
- 30 g drojdie proaspata
- cateva linguri lapte
- 1 buc ou
- putin ulei
- Se dau prin masina de tocat jumarile
- Se framanta bine o coca din jumarile tocate impreuna cu faina, galbenusurile, smantana, vinul si drojdia topita in lapte caldut.
- Se intinde un aluat cam de ½ deget de gros
- Se taie turtisoarele cu gura unui pahar
- Se unge tava de copt cu ulei
- Se pun turtisoarele si se mai lasa la dospit
- Dupa ce sunt dospite, se cresteaza usor suprafata cu un cutit in forma de patratele
- Se ung turtisoatele cu 1 galbenus de ou batut
- Se dau la cuptor pana se rumenesc ( aprox 30 min)
- Se pot servi calde dar si reci (raman foarte fragede)
Oca este o veche unitate de masura: 1 oca = 1271 grame. Eu am folosit drojdie uscata insa recomand totusi drojdia proaspata. Aceste pogaci sunt foarte, foarte gustoase si foarte fragede si calde dar si reci. Pot fi consumate pe parcursul mai multor zile acestea ramanand foarte fragede. Este clar o reteta de iarna si merge perfect cu un pahar de vin rosu natural (de tara) si bineinteles cu prieteni si voie buna. Evaluarea mea: 5 stele (pe o scala de la 1 la 5 stele)
http://www.reteteistorice.ro/2018/01/29/turtisoare-pogaci-cu-jumari-anul-1908/