Textul original al retetei: „Se prajeste o ceapa si 10 foi de varza taiata marunt. Cand capata culoare se adauga 2 linguri de orez, bulion de rosii sau doua rosii curatate de coaje si taiate bucatele si se stinge apoi cu apa lasand sa fiarba in tigae 6-8 minute. Cu aceasta cantitate de orez se umple 6-8 ardei, cari se fierb in sos de rosii.”
Sursa: Bucataria in timp de razboi. Arta de a gati substantial, gustos, variat, economic, cu mijloace reduse. Madeleine Brebu, 1940
- 1/2 pahar ulei
- 1 ceapa
- o jumatate varza
- 2 linguri orez
- 5 linguri piure rosii
- sare
- piper
- putin marar verde
- 4 ardei mari pentru umplut
- Se curata, se spala varza si se taie fideluta
- Se curata, se spala si se taie ceapa marunt
- Se infierbanta uleiul, se adauga ceapa si se lasa sa se rumeneasca putin, apoi se adauga varza si se caleste impreuna cu ceapa
- Se adauga orezul, 3 linguri piure de rosii si se stinge cu putina apa
- Se lasa la foc domol pana se inmoaie orezul, amestecand frecvent, apoi se potriveste de sare si piper
- Cand este gata aceasta compozitie cu varza, se adauga putin marar verde tocat marunt, apoi inchidem focul si lasam deoparte
- Se spala ardeii si se taie cu atentie capacul cu codita al ardeilor si se taie usor zona de seminte
- Se umple ardeii cu compozitia de varza si se potriveste capacul cu codita al fiecarui ardei
- Intr-o oala, punem restul de piure de rosii (2 linguri) subtiat cu apa si asezam ardeii, unul langa altul, cu capacul in sus
- Punem la foc domol cu cratita acoperita si cand se inmoie putin ardeiul, este gata
- Se serveste cald
Chiar daca in reteta originala nu este indicata niciun fel de verdeata, eu am ales sa pun marar in compozitia de varza.
La inceput am fost sceptica in ceea ce priveste combinatia insa pot spune ca este extraordinar de buna, gust de varza calita si orez cu aroma puternica de ardei..Ardei umpluti de post super buni!
http://www.reteteistorice.ro/2018/06/22/ardei-umpluti-de-post-anul-1940/